Şefii deconcentratelor, acuzaţi de lipsă de transparenţă

Marcel Romanescu, subprefectul judeţului Gorj, i-a acuzat pe directorii instituţiilor deconcentrate de faptul lipsă de transparenţă. Romanescu s-a arătat nemulţumit de activitatea şefilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi AJOFM Gorj.

Cosmin Mazilu, directorul fostului Sapard, a fost criticat de faptul că nu informează cetăţenii despre posibilităţile de accesare a fondurilor europene. La rândul său, Mihaela Moţa, şefa AJOFM Gorj a fost trasă la răspundere pentru faptul că vorbeşte prea puţin despre alternativele şomerilor. Ba mai mult, subprefectul i-a criticat deoarece nu dau dovadă de deschidere faţă de presă şi că trimit la emisiuni angajaţi care în loc să informeze oamenii despre fondurile europene şi ajutoarele de stat ce le pot obţine nu fac altceva decât să se plângă că au foarte mult de muncă. “Foarte multe din informaţiile care apar în presa locală sunt preluate doar de la Direcţia Agricolă sau de la nivel naţional. Instituţiile care pot vorbi oamenilor despre fondurile ce pot fi accesate nu îşi fac treaba aşa cum trebuie. De multe ori trimit la emisiuni angajaţi ce nu fac altceva decât să se plângă de volumul mare de muncă”, a declarat Marcel Romanescu. Subprefectul a precizat că săptămâna viitoare va forma o comisie alcătuită din reprezentanţii instituţiilor care se ocupă de accesarea fondurilor. Aceasta care va avea ca scop deplasarea în judeţ pentru a-i informa pe cetăţeni despre banii ce pot fi obţinuţi din partea Uniunii Europene sau a statului.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: