Şefii din Divizia Minieră, evaluaţi

Cele patru luni de mandat ale directorilor din Divizia Minieră expiră luna aceasta. Până pe 28 iulie directorul general analizează activitatea subalternilor lui Daniel Antonie, şeful de la Divizia Minieră. Deja se discută despre posibilitatea demiterii a doi directori, Alexandru Braia de la Peşteana şi Ghiorghie Chielcea de la Berbeşti. Braia nu este la prima ameninţare cu demiterea. El a mai fost la un pas de demitere după ce ar fi permis câtorva sute de persoane să meargă în concediu de odihnă chiar în ziua protestului organizat de Marin Condescu împotriva lui Ciurel. „Nu văd pentru ce m-ar schimba din funcţie. Eu mi-am făcut datoria, nu mi s-a adus la cunoştinţă nimic”, a declarat Braia la Radio Infinit.

Directorul din Berbeşti, Ghiorghie Chielcea, spune că şi-a făcut treaba, dar că directorul este suveran. „Nu pot să spun acum ce se întâmplă acum, e o decizie a directorului general, dânsul e suveran. În condiţiile în care dânsul consideră că trebuie făcut altceva face altceva. Dar eu cred că urmăreşte să fie cineva profesionist. Noi nu am creat niciodată probleme, nici socială şi nici de altă natură“, a menţionat acesta. (M.M.)

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: