Niciun investitor pentru parcul fotovoltaic de la Turceni

Autorităţile locale din Turceni nu au reuşit să găsească un investitor pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic în zonă. Reprezentanţii primăriei sunt de părere că pretenţiile lor au fost prea mari, lucru ce a înlăturat orice potenţial investitor.

Deşi în urmă cu câteva luni autorităţile locale din Turceni spuneau că mai muţi investitori şi-au arătat intenţia de a investi bani în parcul fotovoltaic, chiar şi din străinătate, acum spun că niciun ofertant nu s-a prezentat la licitaţia organizată în acest sens. Investiţia se realizează în parteneriat public privat, iar instalaţia este concepută pentru a produce anual circa 11.000MW. Acum autorităţile locale încearcă să mai scadă din pretenţii, doar pentru a atrage un investitor care să ducă proiectul la îndeplinire. “N-a fost nicio ofertă, acum o să refacem să mai scădem un pic pretenţiile financiare ale primăriei, ale consiliului local. Am avut nişte pretenţii care probabil au fost prea mari pentru ofertanţi şi o să venim cu o propunere în consiliul local să mai micşorăm pretenţiile financiare. Trebuie să le mai scădem cu circa 20%, în funcţie de ce zice şi consultantul vis-à-vis de influenţa asta dată de certificatele verzi. Acum s-a redus numărul de certificate verzi şi trebuie făcută o redimensionare a venitului obţinut la parc în funcţie de certificatele verzi, care se obţin acum pe producţia de energie verde”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul din Turceni.

Consilierii locali vor decide la finele acestei luni dacă vor scădea sau nu pretenţiile financiare. “Trebuie refăcut studiul şi trebuie o hotărâre de consiliu în acest sens şi aşa se va întâmpla la sfârşitul lunii, când vom avea şedinţa. Există un studiu de oportunitate şi un caiet de sarcini. Consultantul va veni cu o nouă opinie pentru reducerea pretenţiilor financiare”, a mai spus primarul Dumitru Gâlceavă.

Parcul fotovoltaic este conceput astfel încât panourile solare să fie amplasate pe circa 28 de hectare. În prezent, terenul este folosit ca păşune de către localnici.    

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: