Şeful Aparegio Gorj, astăzi la DNA

Traian Pătrăşcoiu, directorul societăţii Aparegio, va merge marţi, 29 septembrie, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Bucureşti. Pătrăşcoiu spune că el a fost cel care a solicitat o programare, asta după ce mai multe investiţii de la nivelul judeţului Gorj pe fonduri europene au fost blocate urmare a unor anchete demarate de această instituţie.

Pătrăşcoiu speră să poată debloca investiţiile. "M-am programat la DNA ca să văd în ce stadiu este dosarul acesta de trei ani. Tragem de el ca de câinele mort. Investiţiile sunt blocate. Să văd ce îmi spune acolo pentru că este vorba de nişte sume care nu au mai fost plătite din aprilie, de anul trecut ", a declarat Traian Pătrăşcoiu, directorul Aparegio.    

Mai multe investiţii pe fonduri europene ale furnizorului regional de apă şi canal în judeţul Gorj sunt blocate de mai bine de un an. Este vorba de lucrările de reabilitare şi extindere a staţiei de epurare şi a celei de tratare de la nivelul municipiului Târgu Jiu, staţia de tratare de la Bumbeşti Jiu şi alte astfel de proiecte la nivelul întregului judeţ pentru care Ministerul Mediului a blocat din luna aprilie 2014 finanţarea, asta după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat o anchetă la societate care viza modul în care a fost implementat de Aparegio Gorj acest proiect de modernizare a rețelelor de apă și canalizare.

În vizorul procurorilor anticorupție au intrat mai multe primării, care ar fi eliberat titluri de proprietate în zone afectate de utilităţi publice. DNA a continuat cercetările în acest caz şi în 2015. Procurorii DNA au făcut în 19 mai descinderi la Primăria Târgu Jiu, dar şi la Aparegio şi la firma Presanitas a defunctului afacerist Constantin Lungu, implicată în modernizarea canalizării din Târgu Jiu.

patrascoiu_ian_2015

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: