Şapte mii de lei pentru fiecare lună de arest fără vină

Tânărul din Roşia de Amaradia, care a făcut nouă luni de arest preventiv pentru o crimă, iar apoi a fost achitat, va fi despăgubit cu sume modice de statul român. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat statul român la plata a 60.000 de lei daune morale, 5.000 de lei daune materiale şi 2.000 de lei cheltuieli de judecată. Prima instanţă, Tribunalul Gorj, îi dăduse doar cinci mii de lei tânărului care a făcut puşcărie nevinovat.

Constantin Mihail Igeanu a fost arestat în iulie 2010, el ajungând pentru prima dată după gratii împreună cu un unchi de-al său şi cu doi verişori, bătrânul susţinând la vremea respectivă că el a comis crima. Procurorul Emil Moţa a declarat atunci că probele şi declaraţiile din dosar îl indică pe Igeanu drept autor al crimei, după 9 luni testele ADN arătând că nu el este cel care l-a ucis pe un localnic, adevăratul criminal nefiind descoperit nici până în prezent. În cele 9 luni petrecute după gratii, Igeanu a fost maltratat şi torturat de ceilalţi deţinuţi, el povestind că a trăit clipe de groază în detenţie. După ce a fost lăsat în libertate, împreună cu mama sa, a plecat la muncă în Grecia pentru a putea face rost de bani cu care să se întreţină.

Cazul lui Igeanu nu este singura eroare a sistemului judiciar din Gorj, cea mai celebră rămânând cea care îl priveşte pe Marcel Ţundrea, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă şi un viol pe care nu le-a comis. Bărbatul a executat 12 ani din pedeapsă, după eliberare el decedând, neapucând să vadă că adevăratul autor al faptelor a fost identificat de anchetatori şi trimis în spatele gratiilor în locul său. Într-un alt caz, un localnic din Bărbăteşti a fost arestat la sfârşitul anului trecut timp de mai multe zile, fiind acuzat că ar fi omorât un vecin şi apoi ar fi înscenat un accident cu autor necunoscut, acuzaţiile bazându-se însă pe declaraţii mincinoase date în anchetă de martori audiaţi de procurori. Constantin Mornea a fost găsit nevinovat, dar rămâne cu zilele de arest preventiv şi cu anatema că ar fi putut avea vreo legătură cu moartea vecinului său, el urmând, cel mai probabil, să ceară, la rândul său, daune statului român.

Constantin_Igeanu

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: