Selecţie pentru studenţii care vor să lucreze peste hotare

Agenţia Federală de Muncă din Germania pune la dispoziţia studenţilor şi masteranzilor din judeţ nu mai puţin de 100 de locuri de muncă pentru perioada vacanţei de vară. În acest sens, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează o selecţie în această perioadă. Vor primi un job doar studenţii care au cunoştinţe avansate de limba germană.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj organizează în această perioadă o selecţie de dosare pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară, adică minim 2 luni. Pot participa la această selecţie studenţii şi masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană. "Selecţia are loc anual, în baza înţelegerii încheiate între Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Agenţia Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. Studenţii şi masteranzii care au domiciliul în judeţul Gorj sau sunt înregistraţi la o instituţie de învăţământ superior din acest judeţ, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, strada Lt. Col. D. Petrescu nr. 1, pentru a-şi înregistra dosarele", a declarat Diana Văduva, consilier EURES ( Reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene), în cadrul AJOFM Gorj. Înregistrarea candidaturilor se va realiza până în data de 15 ianuarie 2016, în intervalul luni-joi, orele 09-15.30 ăi vineri orele 09.00-12.30.

Domeniile în care vor putea lucra studenţii sunt: hotelier, gastronomie, servicii de curăţenie, industrie, agricultură. Cei care îşi vor depune dosarele vor trebui să susţină un interviu pe skype sau telefonic cu angajatorul german. În anii 2014 şi 2015 doi studenţi din Gorj au plecat la muncă în Germania în vacanţa de vară.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: