Senatul, condus de un scaun gol

Ideea de ieri a unui parlamentar m-a lăsat mască. Acesta a propus nici mai mult, nici mai puţin, decât ca Senatul să rămână fără şef după o eventuală demitere a lui Mircea Geoană. Pesediştii vor să-l pună pe Titus Corlăţan, pedeliştii pe Blaga, luptă din care înţeleg că ar putea să câştige scaunul gol. Ce ne facem dacă preşedintele Băsescu va deveni o vreme indisponibil- Cine îi va ţine locul- Scaunul gol de preşedinte al Senatului sau şefa de la Cameră-

Adevărul este că, la cât de supărată este ţara asta, cred că nu ne-ar deranja ca toate instituţiile statului să fie conduse, măcar pentru o vreme, de scaunele actualilor directori. Decât un management prost, mai bine deloc. Plus că intuiesc că scaunul gol nu cere salariu, nu pretinde şi nu primeşte şpagă, nu e enervant.

Dar, să revenim în lumea reală. O altă concluzie a zilei de ieri este aceea că, cine sapă groapa lui Geoană, cade singur în ea. Victor Ponta este atât de chitit să scape de singurul pesedist care i-ar putea lua locul în viitorul apropiat, că nu mai ţine cont de nimic, nici măcar de tătucii Iliescu şi Năstase. Mai hârşiţi în ale politicii şi cu indiscutabil mai multă minte, cei doi au cugetat că decât să piardă PSD postul de la Senat, mai bine să îl mai tolereze o vreme pe Geoană. Plus că or fi primit şi ceva semnale în acest sens, Năstase de la americani şi Iliescu de la ruşi. Dar ar putea neuronul lui Ponta să gândească aşa- Nicidecum. Victoraş iese la televizor şi spune că Iliescu şi Năstase emit păreri personale, numai gura lui vorbeşte în numele partidului.

Daţi-mi voie să cred că Ponta nu poate câştiga o bătălie cu Năstase şi Iliescu, chiar dacă ar fi împins de la spate de socru, de naş şi de nevastă. Cred că ar fi cazul ca Năstase să iasă din umbră şi să conducă în stilul care l-a consacrat, că munca asta prin intermediari dă rateuri.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: