Sindicalist: Soarta CEO depinde doar de Guvern

Soarta Complexului Energetic Oltenia depinde doar de guvernanţi. Este semnalul de alarmă tras în rândul sindicaliştilor din minerit. Pentru că preţul certificatelor de dioxid de carbon a depăşit deja 20 de euro, compania va înregistra pierderi la sfârşitul acestui an şi doar un ajutor de la Guvern ar putea înclina balanţa în favoarea producătorului de energie.

Chiar dacă în urmă cu câţiva ani preţul unui certificat de dioxid de carbon costa puţin peste patru euro, în prezent, acesta este chiar şi de aproape şase ori mai mare. Constantin Mitrescu, vicepreşedintele FNME, a explicat că pierderile sigure pe care le va înregistra compania la finalul acestui an depind doar de preţurile acestor certificate. „Un certificat de carbon a ajuns la 23 de euro. Asta înseamnă o amendă pe fiecare megawatt-oră produs. La fiecare megawatt, echivalentul este aproximativ egal cu o tonă de CO2. Noi suntem amendaţi. Această companie este amendată cu un cost care a fost acum un an 4-5 euro. Era suportabil. Indiferent cine va conduce compania asta, pierdere va fi şi va fi grosolană. Situaţiile financiare se raportează la 31 decembrie. Provizionul pentru CO2, conform datelor, se face la 31 decembrie. Poate să fie şi trei miliarde de lei pierderea companiei dacă certificatul la 31 decembrie e 75 de euro. Totul depinde de valoarea acestui certificat”, a explicat Mitrescu.

Încă o dată, sindicalistul a atras atenţia că producătorul de energie are nevoie urgentă de un ajutor din partea statului. În caz contrar, pierderile vor fi usturătoare pentru CE Oltenia. „Dacă va fi 5, 6, 7 euro pe 31 decembrie, va fi profit. Cu cât valoarea va fi mai mare, cu atât pierderea va fi mai mare. Când a depăşit pragul de 8 euro, nu mai depinde de management. Soarta CEO depinde doar de guvernanţi. Soarta CEO nu mai depinde de management”, a fost semnalul tras de vicepreşedintele FNME.

Vizualizări: 2,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: