Nu cu mult timp în urmă, acum un an şi ceva, sindicatele lui Condescu săreau în sus de bucurie la aflarea veştii că locurile de muncă ale celor pe care ar fi trebuit să-i reprezinte vor fi reunite într-un colos, Complexul Energetic Oltenia, care va avea ca singură sursă de materie primă pentru producerea energiei electrice cărbunele. Credeau că le pune Dumnezeu mâna în cap, iar puterea cu care se obişnuiseră va fi nemărginită. A trecut un an de la înfiinţare şi practic nu mai putem vorbi de sindicate, pentru că liderii lor veşnici s-au risipit în patru vânturi, mânaţi de interese personale.

Exemplul edificator este cel al liderului de la Turceni care şi-a pus la adăpost  nevasta, sora nevestei, fiul, fiica, fratele, nevasta fratelui şi Dumnezeu mai ştie pe cine. În condiţiile în care administraţia îi face concesii de acest tip unui lider de sindicat, evident că va veni şi ziua când îi va cere reciprocitate, adică să închidă ochii atunci când se va discuta despre măsuri restrictive de personal, lucru care s-a şi întâmplat. Si nu este un caz izolat, aşa au procedat cei mai mulţi lideri sindicali.

Mult contestatul şi televizatul Ciurel are marele merit de a fi pus bomba sub fundurile liderilor şi de a le fi tăiat macaroana printr-o simplă hotărâre de Directorat, prin care n-a mai vrut să le încaseze pe ştate cotizaţiile babane din care prosperau liderii şi acoliţii lor, lăsându-i să se descurce singuri. Nu s-au descurcat si au fugit repede la judecată să-l acuze pe Ciurel de comportament dictatorial. Deşi au cinci zile pe săptămână libere prin Contractul Colectiv de Muncă pentru a se ocupa de probleme sindicale, nici un lider nu le-a folosit să-i convingă pe cotizanţi să scoată banii din buzunar ca să plătească cotizaţia, pentru că ştiau ca oamenii nu vor mai plăti huzurul celor care nu mai vor să se plimbe cu Dacia, ci vor să descindă direct din Mercedes, nu mai vor să poarte salopeta, ci batista de mătase la buzunar…

Condescu este cel care i-a învăţat rău pentru ca i-a văzut cum se ciocoiesc şi i-a pupat pe frunte ca pe premianţi, mulţumit cum mânau turma cuminte şi plătitoare de biruri pentru binele şi huzurul lor. Ajunseseră salariaţii sa se teamă de liderul de sindicat mai ceva decât de director, pentru ca văzuseră şi ei în timp cum Condescu punea şi dădea jos directorii care nu-l ascultau.

Acum au ce merită! Nici un leu la cotizaţii. Sa demonstreze mai întâi salariaţilor ce au făcut de-a lungul timpului cu milioanele pe care le-au încasat şi cheltuit fără ruşine, să umble din om în om şi să explice cum au putut negocia un contract de muncă legaţi la ochi, că tot se află complexul în pragul celei mai mari reorganizări prin restructurare de personal.

Ţi-ai găsit! În loc de asta, ei cer salariaţilor să semneze acorduri prin care sunt de acord să li se reţină pe stat cotizaţia. La fel ca înainte, că înainte era mai bine…