Sindicatele lui Condescu, în audiență la Ponta

Peste 150 de lideri de sindicat afiliați la Federația Națională Mine Energie (FNME) s-au întâlnit sâmbătă, 13 iulie, la Motru, în cadrul Consiliului Național de Coordonare, unde au fost abordate mai multe subiecte. Pentru că la masă se aflau și lideri din minerit și energie din Valea Jiului și Oltenia, dar și din partea de energie nucleară sau industria sării, discuțiile au durat ore întregi. În ceea ce privește CE Oltenia, liderii de sindicat au luat o serie de decizii.

Sindicaliștii conduși de Marin Condescu și-au reafirmat intenția de a dialoga cu echipa lui Laurențiu Ciurel. În plus, astăzi va avea loc o întâlnire cu administrația, la care vor participa din partea sindicatelor Ion Rușeț, Constantin Mitrescu, Gheorghe Etăgan, Dan Pârvulescu și Ion Feurdean. Sindicaliștii speră ca în final, împreună cu administrația, să lucreze la un program de acompaniament social la CE Oltenia, în contextul actualei situații economice.

Mandat pentru Condescu

Contactat telefonic, liderul Gheorghe Etăgan a menționat că Marin Condescu a primit încrederea sindicaliștilor pentru a conduce discuțiile din CE Oltenia. “Pentru că au fost atâtea discuții în media și pentru că au fost multe încercări de a induce neîncrederea în sindicat, Consiliul de Coordonare a decis să-i acorde, în continuare, mandat actualului Birou Executiv”, a explicat Etăgan.

De asemenea, acesta a declarat că sindicatele au decis să obțină respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă prin dialog, nu prin proteste. Dar, Etăgan a menționat că, dacă aceste negocieri, ce vor începe astăzi, vor eșua, mai sunt variante: medierea discuțiilor de către secretarul de stat Maricel Popa, urmată de o audienţă la ministrul Niţă, iar dacă nici așa lucrurile nu se așează sindicatele vor cere audiență la primul ministru Victor Ponta. 

Conducerea FNME a decis ieri şi reluarea referendumului printre salariaţi, deoarece nu toate sindicatele s-au implicat până acum. „Dorim să aflăm dacă membrii noştri de sindicat susţin una din formele de protest propuse de noi: pichetare, marş, miting. Consultarea va începe luni şi va dura o săptămână”, a spus Etăgan.

Vizualizări: 227

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: