Sindromul Mădălina: Zece tentative de suicid în două zile

Zece tineri din Gorj au imitat gestul artistei Mădălina Manole, de a-şi lua viaţa, în perioada când subiectul a fost pe toate posturile de televiziune li în ziare. Gorjenii au ingerat voluntar cantităţi mari de medicamente, majoritatea chiar în ziua în care artista a fost condusă pe ultimul drum. Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă susţin că este vorba de sindromul Mădălina Manole, lucru confirmat şi de psihologi.

Vineri, în ziua când Mădălina Manole a fost înmormântată, în judeţul Gorj, opt tineri au încercat să-şi ia viaţa, iar sâmbătă noapte alte două persoane au recurs la acest gest.  Gorjenii au ingerat cantităţi mari de medicamente, însă au fost găsiţi la timp, iar medicii au reuşit să le salveze viaţa. Tinerii care  au imitat-o pe Mădălina Manole au vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani. Unii dintre ei au încercat să-şi motiveze gestul printr-un bileţel, iar alţii nu. „Eu cred că este vorba de sindromul Mădălina Manole, pentru că altfel nu-mi explic această situaţie. Vineri, ambulanţa a fost solicitată să intervină la 8 tentative de suicid, iar sâmbătă noaptea la alte două. Şi până acum ne-am confruntat cu astfel de cazuri, dar nu atât de frecvente şi atât de multe pentru o singură. Şi mai mult decât atât, exact în perioada în care artista s-a sinucis şi a fost înmormântată“, a declarat Ana Duma, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

Psihologii sunt de acord

Psihologii întăresc suspiciunile medicilor că ar fi vorba de Sindromul Mădălina Manole. „Pot să spun că din punct de vedere ştiinţific acest lucru nu este dovedit sau poate nu am citit eu pe nicăieri acest lucru, dar de obicei când se întâmplă ca o persoană publică să apeleze la astfel de gesturi, ele persoanele publice sunt modele ale majoritatea adolescenţilor şi a adultului tânăr. Atunci ar putea să fie un fel de copiere a comportamentului; dacă ea a putut eu de ce n-aş putea, dacă ea care avea de toate, care era în plină ascensiune, tânără, cu un anumit nivel de frumuseţe, de realizare socială, de ce eu n-aş putea dacă nu am nimic din astea şi nu mă ridic la aceste standarde. Chiar am constatat şi eu asta că am fost de gardă în week-end şi am avut patru internări după tentative de suicid numai eu plus ce au avut colegii”, a declarat Laura Bârdeanu, medic psihiatru

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: