Situație critică la secțiile ATI din Gorj. S-a luat decizia de a suplimenta numărul paturilor

Situație critică în spitalele din Gorj. Paturile din secțiile de ATI Covid sunt ocupate, iar autoritățile caută soluții pentru suplimentarea acestora. La nivelul județului Gorj sunt 27 de paturi în secțiile de Terapie Intensivă Covid, însă, din păcate, niciunul nu mai este disponibil.

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, spune că s-a luat decizia de a se suplimenta numărul de paturi pentru Spitalul din Târgu Cărbunești, secția ATI Covid, dar și pentru Spitalul din Târgu Jiu.

”La ora actuală, la nivelul județului Gorj există 27 de paturi pentru cazurile grave la ATI. Din păcate, toate cele 27 de paturi sunt ocupate. Joi a avut loc o ședință cu reprezentanții spitalelor  și s-a decis suplimentarea paturilor ATI la nivelul județului cu încă 5 paturi pentru Spitalul de la Târgu Cărbunești. De asemenea, s-a mai stabilit încă un număr de 12 paturi plus încă 5 care vor fi puse la dispoziție pentru Spitalul Județean din Târgu Jiu, însă pentru cazurile moderate, nu pentru zona ATI”, a spus prefectul de Gorj.

În ultimele zile pare că este o tendință de reducere a numărului de infectări, după câteva săptămâni în care cifrele au fost îngrijorătoare.

Vizualizări: 1,464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: