SNLO a terminat primul semestru pe profit

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a realizat în primul semestru din 2011 un profit net de 18,2 milioane lei, faţă de pierderile de 59 milioane lei din primul semestru din 2010. Creşterea comenzilor de cărbune este principalul factor care a dus la profit.

Obţinerea de profit în semestrul I din 2011 se datorează creşterii producţiei de cărbune, dar şi aplicării programelor de restructurare şi reorganizare. ”Pierderea înregistrată în prima parte a anului trecut a fost determinată în principal de nivelul foarte ridicat al dobânzilor şi penalităţilor calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor la Bugetul consolidat al statului, şi anume 29,5 milioane lei", a explicat conducerea societăţii.

SNLO a realizat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 505,95 milioane lei, în creştere cu peste 20% faţă de afacerile din primele şase luni ale anului trecut, de 419,56 milioane lei. „Creşterea cifrei de afaceri în semestrul I din 2011 faţă de perioada similară din 2010 se datorează creşterii cererii de cărbune a complexurilor energetice", spun oficialii SNLO. 

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a produs în prima parte a acestui an 7,51 milioane tone lignit, mai mult cu aproape 20% faţă de primele şase luni din 2010, când producţia realizată s-a ridicat la 6,29 milioane tone lignit. „Creşterea cantităţii de cărbune vândut în semestrul I faţă de semestrul I din 2010 cu 1,344 milioane tone se datorează creşterii cererii de cărbune a complexurilor energetice", precizează reprezentanţii societăţii.

În prezent, SNLO are circa 8.300 angajaţi. Societatea se află sub monitorizarea Fondului Monetar Internaţional, împreună cu care a elaborat programe privind recuperarea arieratelor de la centralele termice. Recuperarea arieratelor va echilibra din punct de vedere financiar Societatea Lignitului şi va face posibilă plata tuturor datoriilor SNLO către bugetul de stat până la sfârşitul acestui an.

CONCEDIERI

Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a spus că societatea nu va mai face concedieri colective în acest an. În schimb, există un plan de restructurare pentru anul viitor, care prevede concedierea cu plăţi compensatorii a 200 de salariaţi în luna februarie.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: