SNLO, târâtă în instanţă de firmele de pază

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) este târâtă în instanţă de două firme de pază din Târgu Jiu după ce în ianuarie a avut loc o licitaţie de atribuire a unui contract de pază la mina Motru. Cele două firme, SC Power Guard SRL, respectiv SC Signovice SRL au contestat licitaţia organizată de SNLO pentru că aceasta i-a atribuit contractul firmei Team Guard, care potrivit firmelor reclamante avea un preţ mai mare decât cel oferit de ele. SNLO respinge acuzaţiile celor două firme de pază şi spune că acestea nu au îndeplinit cerinţele minime din caietul de sarcini.

Cele două firme de pază vor cu orice preţ contractul de la mina Motru motiv pentru care au contestat în instanţă licitaţia organizată de SNLO. Potrivit celor două firme, SNLO a atribuit contractul în mod ilegal unei alte firme, Team Guard, deşi aceasta avea un preţ mult mai ridicat decât cel oferit de ele, respectiv 6,26 lei pe oră faţă de 6,20 lei cât ofereau ei. Societatea Naţională a Lignitului Oltenia se apară însă şi spune că cele două firme nu s-au dovedit câştigătoare pentru că nu îndeplineau minimul de cerinţe din caietul de sarcini. „Nu au fost îndeplinite cerinţele minime din caietul de sarcini, condiţii legate de existenţa unui dispecerat în apropierea zonei Motru. Cele două firme au formulat o plângere chiar şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a fost respinsă ca neadmisibilă. Firmele respective nu au formulat plângere în termen de zece zile împotriva soluţiei dată de CNSC, iar noi am atribuit contractul firmei câştigătoare”, a declarat Aurel Popescu, purtătorul de cuvânt al SNLO. Primul termen de judecată între SNLO şi cele două firme reclamante are loc pe 6 aprilie.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: