SNLO trăieşte azi datorită reformelor din 1997

Minerii din Oltenia au şi ei dificultăţile lor, ca oricare, dar nu sunt în situaţia ortacilor lor din Valea Jiului. Reformele dureroase făcute începând cu 1997 au dat rezultate şi SNLO este o companie care poate să supravieţuiască şi fără subvenţii. În schimb, Compania Naţională a Huilei are de ales între a fi închisă sau a fi privatizată.

Cel mai mare datornic la bugetul statului, producătorul de huilă CNH Petroşani, ar putea fi închis sau privatizat, dacă nu se găsesc soluţii pentru a salva compania, a declarat luni secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban. "Ministerul Economiei a prezentat luni FMI programele pe care le are în vedere în privinţa Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, Termoelectrica şi Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). Pentru CNH, au cerut reducerea subvenţiei, iar pentru Termoelectrica şi ELCEN, rezolvarea datoriilor vechi, pentru a scăpa de monitorizare. La FMI, nu există cuvântul subvenţie, acesta nu e în politica FMI", a precizat Tudor Şerban.

Secretarul de stat din Ministerul Economiei spune că pentru CNH sunt trei variante posibile: închiderea companiei, privatizarea ei sau găsirea de soluţii pentru a nu-i mai acorda subvenţii. "Dar, ca să nu le mai acordăm subvenţii, este necesară mărirea producţiei, reducerea personalului şi să se concentreze numai pe minele care sunt eficiente", a precizat Tudor Şerban, care a subliniat că în acest an CNH va disponibiliza 600 de angajaţi, iar anul viitor alte 1.100 de persoane. Acesta a afirmat faptul că joi urmează să se întâlnească iar cu reprezentanţii FMI, care au cerut autorităţilor române detalii despre programele de restructurare şi reorganizare.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: