Șoferițe ieșite de pe carosabil

Două șoferițe din Gorj au ajuns la spital în urma unor accidente care au avut loc duminică, 19 aprilie. La Bâlteni, o femeie de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, din direcţia  Rovinari - Plopşoru, din cauza neatenţiei în conducere, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod din beton. În urma impactului conducătoarea auto şi un pasager din autoturism au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.

O altă șoferiță, de 30 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, la intersecţie cu D.J. 661, în comuna Scoarţa, din direcţia de deplasare Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un mal de pământ. În urma impactului conducătoarea auto a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, anunță IPJ Gorj.


Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: