Şomajul tehnic aduce economii de 92 de miliarde CE Turceni

Cele 2500 de persoane care intră în şomaj tehnic în perioada Paştelui vor aduce Complexului Energetic Turceni  o economie de 92 de miliarde de lei vechi, fără să fie afectate drepturile băneşti ale angajaţilor. Şomajul tehnic va începe 29 martie şi va dura până pe 11 aprilie.

Motivul pentru care angajaţii intră în şomaj tehnic este consumul redus de energie. Criza economică îşi spune astfel cuvântul şi în acest domeniu. „Acest şomaj tehnic este necesar din cauza crizei economice, deoarece consumul de energie este foarte scăzut. Având în vedere faptul că  înainte de sărbătorile pascale, Complexul Energetic Turceni are acoperire penru un singur grup, iar după sărbători nu avem program pentru niciunul, suntem obligaţi să luăm măsuri“, a declarat directorul general, Octavian Graure. Astfel de măsuri sunt luate numai în urma unor discuţii cu sindicatele, care consideră că este o măsură bună. „Vreau să menţionez că trimiterea oamenilor în aşteptare nu se va face decât în urma consultării cu sindicatele, deoarece este o clauză în contractul colectiv de muncă. După ce avem acordul sindicatelor o să avem un consiliu administrativ  în care se obţine această aprobare, după care vom comunica Inspectoratului Teritorial de Muncă“, explică Octavian Graure.

De partea cealaltă, sindicatele sunt de acord cu această măsură. „Eu sunt de acord cu această măsură, ca atunci când societăţile ajung în astfel de probleme să poată să plătească salariaţii cu 75%. Nu este o pierdere prea mare pentru salariaţi“, este de părere Toma Tatomir, vicepreşedintele Sindicatului EMC Rovinari. În şomaj tehnic se vor afla atât angajaţi de la Turceni, cât şi de la CE Rovinari şi SNLO.

Economii substanţiale

Economiile substanţiale rezultă din faptul că nu vor mai fi plătite dările către stat. De asemenea, se fac economii şi din transportul dus-întors al angajaţilor, care nu se va mai efectua. “Drepturile băneşti ale salariaţilor nu vor fi afectate deoarece în această perioadă atât salariaţii, cât şi angajatorul, nu vor  plăti contribuţiile către bugetul de stat şi
către alte bugete. Economia estimată se ridică la 30 miliarde lei vechi, la care se adaugă contravaloarea transportului cărbunelui de către CFR egală cu 40 miliarde lei vechi. Deasemenea prestatorii de servicii care-şi desfăşoară activitatea în cariere vor fi înştiinţaţi şi în perioada anunţată nu vor mai putea face revizii şi reparaţii la utilaje, ceea ce va duce la o economie de 10 miliarde lei. La toate acestea se mai adaugă 1,5 miliarde lei contravaloarea transportului
salariaţilor de la şi la locul de muncă. În total  în perioada programului de aşteptare  Complexul Energetic Turceni va face o economie de 92 miliarde lei fără să afecteze drepturile băneşti ale angajaţilor“, a mai declarat Graure.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: