Şomerii cu milioane, ajutaţi cu alimente de Uniunea Europeană

Aproximativ 5500 de târgujieni figurează pe lista persoanelor defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene. Printre aceştia se află şi opt şomerii care primesc lunar peste 1000 de lei, unul dintre ei atingând recordul de 2000 lei/lună.

Întrucât legea nu-i diferenţiază de şomerii care au doar 250 lei/lună, privilegiaţii mai au dreptul de a primi şi făină albă, mălai, paste făinoase, biscuiţi, orez şi lapte praf. “Primii care şi-au ridicat alimentele acordate de Uniunea Europeană au fost şomerii şi persoanele cu handicap. Şomerii sunt îndreptăţiţi să primească ajutoare alimentare indiferent de cuantumul ajutorului de şomaj. Până în prezent, la nivelul municipiului Târgu Jiu, din cei 5442 de beneficiari înscrişi pe liste, un număr de 1800 de persoane şi-au ridicat alimentele. Comparativ cu anii trecuţi, de această dată nu au existat persoane care să fie trecute de câte două ori pe liste. Această situaţie se putea crea din cauza faptului că aceeaşi persoană făcea parte din două categorii defavorizate. De exemplu, era trecută atât pe lista şomerilor cât şi a persoanelor cu handicap”, a declarat Alina Toader, directorul adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

PROGRAM

Alimentele se ridică zilnic de la sediul instituţiei între orele 8.00-12.00. “S-a renunţat la graficul prin care persoanele defavorizate erau planificate pe zile întrucât nu mai este la fel de aglomerat ca la începutul demarării programului. Facem apel la beneficiari să încerce să-şi ridice alimentele până la orele 12.00 întrucât după această oră începe distribuirea mesei pentru asistaţii Cantinei de ajutor social”, a mai precizat Alina Toader.

RAŢIE

Fiecare persoană din categoriile defavorizate are dreptul să beneficieze de câte 15 kg de făină albă, 10 kg de mălai, 2 kg de paste făinoase, 1,1 kg de biscuiţi, 9 kg de orez, 1,5 kg de lapte praf.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: