Soţii Floarea cer despăgubiri de un milion de lei de la Habitu

Procesul prin care cel mai faimos cămătar din oraş, Aristică Doru Şerban, este acuzat de spălare de bani, şantaj, cămătărie, lipsire de libertate şi evaziune fiscală, bate pasul pe loc. Din motive procedurale, termenul de ieri din acest proces nu a adus cu el mari noutăţi, în afară de vestea că soţii Manuela şi Dan Radu Floarea s-au constituit părţi civile şi solicită despăgubiri de câte 500.000 de lei fiecare. Suma este una foarte mare, mai ales dacă ţinem cont că în interceptările telefonice existente la dosar, cămătarul se plânge că l-a împrumutat cu bani pe Floarea, de la care nu ar mai fi primit înapoi toată suma pe care acesta şi-o dorea în schimbul datoriei respective. Habitu, aşa cum i se spune lui Şerban, a fost adus în sala de judecată cu cătuşe la mâini şi la fel a şi plecat, după ce a părăsit boxa acuzaţilor. „Brăţările” i-au nemulţumit vizibil pe prietenii din sală ai cămătarului, care au fost însă de acord cu faptul că este dreptul reprezentanţilor instituţiilor statului să procedeze astfel cu un inculpat. Aristică Doru Şerban este arestat preventiv de la începutul lunii martie, el declarându-se mereu nevinovat pentru acuzaţiile ce-i sunt aduse.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: