Specismul și rasismul

Pentru azi, vreau să ridic o chestiune delicată, pentru că face apel la ceea ce ne face umani. Umani și egoiști. Și, pentru că este vorba despre o chestiune atât de delicată, nu îmi permit s-o fac de unul singur, așa că o să fac apel la un specialist. Richard Dawkins este un cunoscut biolog evoluționar, ale cărui studii au revoluționat știința evoluției aproape la fel de mult pe cât o făcea, în alte vremuri, un evoluționist mai celebru, ba chiar primul: Charles Darwin. A ocupat timp de 13 ani catedra de științe a Universității Oxford, unde este profesor emerit.
Textul pe care vi-l propun spre dezbatere face parte din cartea lui cea mai de succes, ”Gena egoistă”, care s-a bucurat de o apreciere similară atât în mediul științific cât și în cel al cititorilor neinstruiți. A fost publicat în 1976 (și scris între 1971 și 1975), dar nu am putea spune că de atunci s-au făcut progrese semnificative înspre tratarea ”specismului. Iată:
”[...] Adeptul liberalismului politic care, în mod normal, este cel mai convins purtător de cuvânt al eticii speciei, manifestă acum cel mai profund dispreț față de aceia care au mers și mai departe în extinderea altruismului, astfel încât să cuprindă și alte specii. Dacă eu afirm că încetarea masacrării balenelor mă preocupă mai mult decât îmbunătățirea condițiilor de locuit ale populației, e foarte probabil că unii dintre prietenii mei vor fi șocați.
Sentimentul că membrii speciei tale merită o considerație morală deosebită față de cea cuvenită membrilor altei specii este străvechi și adânc. Uciderea semenilor în afara condițiilor de război este considerată drept cea mai gravă crimă dintre toate. Singura faptă interzisă cu și mai mare strictețe în cultura noastră este să mănânci carne de om (chiar dacă acesta era deja mort). Cu toate acestea, ne place să ne hrănim cu membrii altor specii.
Mulți dintre noi se dau înapoi, cuprinși de fiori, atunci când vorbim despre execuția unui criminal, oricât de odioase ar fi faptele acestuia, în vreme ce tolerăm, cu conștiința pe deplin împăcată, execuția fără proces a unor animale ”dăunătoare” destul de blajine. Adevărul e că ucidem membrii unor specii inofensive doar ca să ne recreem și ca să ne distrăm.
Un fetus uman, în care nu există mai multe sentimente omenești decât într-o amibă, se bucură de respect și protecție legală cu totul excesive în comparație cu cele acordate unui cimpanzeu adult. Și totuși, cimpanzeul simte, gândește și chiar e capabil să învețe o formă de limbaj omenesc. Fetusul aparține propriei noastre specii, motiv pentru care i se acordă de la sine drepturi și privilegii speciale.
Nu știu dacă etica SPECISMULUI, ca să folosim termenul lui Richard Ryder, este mai justificată decât cea a rasismului, atât de condamnat astăzi. Știu însă că ea nu are nici o bază în biologia evoluționistă.”

Vizualizări: 259

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: