Spitalele primesc bugetul pe luna aprilie

Au venit banii la sănătate pentru următoarea lună. Astfel, peste 18 milioane de lei se vor împărţi între spitale, ambulatoriu, asistenţă primară şi farmacii. La spitale ajunge jumătate din bugetul alocat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. “Se prelungeşte contractul pentru luna aprilie, urmând ca apoi să se facă noua contractare care să intre în vigoare cu 1 mai. Cele mai mari sume sunt alocate la spitale, 9 milioane lei, pentru medicamente gratuite şi compensate-4,6 milioane, la servicii medicale în policlinică- 2,9 milioane, medicina de familie-1,9 milioane, programe naţionale-1,4 milioane, servicii paraclinice în laboratoare-388 mii”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj. Banii urmează să fie repartizaţi către cele 8 spitale din judeţ începând de astăzi.  Din luna mai va intra în vigoare noul contract, iar spitalele vor primi bugetul până la sfârşitul anului.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: