Spitalul Judeţean a finalizat licitaţiile pentru aparatura medicală

Managerul spitalului judeţean de urgenţă Târgu Jiu, Tiberiu Tătaru, a  precizat că unitatea spitalicească va avea aparatură medicală de ultimă generaţie până la sfârşitul acestui an. Chiar dacă iniţial se temea că va pierde banii de la Ministerul Sănătăţii alocaţi pentru această investiţie, Tătaru a precizat că licitaţiile privind achiziţionarea aparaturii s-au încheiat şi nu există contestaţii. În schimb, licitaţia susţinută de Consiliul Judeţean pe partea de cofinanţare s-a dovedit a fi un eşec.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu va avea până la finele acestui an aparatura necesară cât să-l ridice la acelaşi nivel cu spitalul clinic din Craiova. Anunţul a fost făcut de managerul instituţiei, Tiberiu Tătaru, care a menţionat că nu mai există riscul ca banii să fie pierduţi. „Licitaţiile au fost finalizate, nu a existat nicio contestaţie şi a expirat deja termenul de contestaţii. Drept urmare, cred că vom reuşi să achiziţionăm tot ce ne doream până la sfârşitul anului”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Aşadar, până la sfârşitul anului la spitalul din Târgu Jiu ar trebui să ajungă o staţie de sterilizare pentru locaţia de pe Tudor Vladimirescu, o linie completă de anatomo-patologie pentru Spitalul 700, un aparat de radiologie digital, mese de operaţie şi aparatură pentru terapie intensivă şi aparate de anestezie. Pentru dotări au fost alocate 3 milioane lei de la Ministerul Sănătăţii, bani care riscau să se piardă dacă procedurile nu se finalizau până la 31 decembrie 2014.

Consiliul Judeţean reia licitaţia

La această sumă de bani se adaugă alţi 500.000 de lei din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Gorj. Acesta din urmă trebuia să liciteze la nivelul instituţiei achiziţionarea de aparatură medicală însă la licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant. Consiliul Judeţean Gorj va relua procedura anul viitor. „În privinţa licitaţiei pentru aparatură medicală putem spune că nu s-a prezentat niciun ofertant şi se va relua procedura începând cu luna ianuarie a anului viitor. Banii sunt din bugetul propriu al instituţiei iar timp efectiv nu mai este să putem relua procedura luna aceasta”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: