Spitalul Târgu Jiu mai are și acum dezinfectanți HexiPharma

Pe stocurile Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu mai sunt la ora actuală 200 de litri de dezinfectanți produși de compania HexiPharma. Scandalul a izbucnit în urmă cu mai bine de o lună, atunci când s-a descoperit că substanțele erau diluate. Tiberiu Tătaru, șeful spitalului, spune că lotul respectiv a fost scos din uz. ”Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a trimis o adresă către firma Hexifarma prin care solicită să clarifice situația, așteptăm să treacă termenul legal de 30 de zile, ar mai fi cam o săptămână, și nu am primit nimic deocamdată după care vom decide în consecință, în funcție de răspunsul pe care îl vom primi și categoric, dacă îl vom primi”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean. În prezent, spitalul din Târgu Jiu folosește o altă gamă de dezinfectanți, mai eficienți, dat fiind că numărul infecțiilor nosocomiale a rămas constant, după cum spun medicii. ”Eu știu că am respectat legea și am încercat să clarific situația. Nu știu dacă putem vorbi de un prejudiciu, știu că mai avem pe stoc vreo 200 de litri de substanțe de la Hexifarma, pe care le-am blocat. Acum folosim alte substanțe, din fericire numărul infecțiilor nosocomiale a rămas constant semn că nu au fost probleme cu dezinfectații”, a mai spus Tiberiu Tătaru, managerul spitalului.

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: