Sprijin de până la 50.000 euro pentru fermierii gorjeni

Veşti bune pentru fermierii gorjeni. Din luna iunie se vor aloca fonduri pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Sprijinul de la stat este de 50.000 de euro şi vor putea fi cuprinse peste 1000 de proiecte în suma alocată pentru acest an. Încă nu s-a stabilit o dată exactă pentru depunerea dosarelor.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmează să lanseze începând cu luna iunie o sesiune de depunere proiecte pentru măsura 121, care se adresează fermelor de familie. Fermierii din Gorj vor putea să modernizeze exploataţiile agricole, atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animal. În cadrul măsurii, sectoarele prioritare sunt sectorul vegetal şi sectorul de creştere al animalelor. Sprijinul va fi acordat investiţiilor care asigură construirea sau modernizarea: clădirilor utilizate pentru producţia agricolă; a infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol; achiziţionarea de echipamente şi linii tehnologice şi dotări tehnice; serelor, tractoare, combine de recoltat, utilaje, instalaţii, echipamente, şi altele. Sprijinul este unul substanţial, dar faptul că şi fermierii trebuie să asigure cofinanţarea proiectelor, îi determină pe mulţi să nu întocmească proiecte pe această măsură. „Sprijinul financiar nerambursabil acordat va fi în jur de 50.000 de euro, valoarea eligibilă a proiectului va fi în jurul a 125.000 euro. Aşteptăm startul, demararea depunerii proiectelor pentru toţi cei interesaţi. Noi îi vom consilia. Anul acesta avem deja două proiecte de mare anvergură, şi sunt în faza de analiză a eligibilităţii. Fermierii trebuie să asigure şi ei finanţare, depinde dacă este în  zonă defavorizată, în principiu este cam de 50-50%”, a declarat Gheorghe Cocină, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj.

Pe măsura 121, pot depune proiecte persoanele fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractelor de finanţare, persoanele fizice autorizate şi întreprinderi individuale sau de familie.

Cele mai multe proiecte depuse de fermierii gorjeni au fost pe măsura 112, respectiv „Instalarea tinerilor fermieri”, pentru că nu implică finanţare proprie.  

MODEL

Dacă până în prezent, fermierii erau nevoiţi să plătească o firmă de consultanţă pentru întocmirea proiectelor, acum au la dispoziţie proiecte standard, pe care le pot întocmi singuri, scutind în acest fel o cheltuială. Proiectele tip sunt puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: