Stadion cu nocturnă la Tismana

Autorităţile locale din oraşul Tismana au reuşit din sponsorizări să realizeze la stadionul din localitate o nocturnă. Acum tinerii vor putea să joace fotbal şi seara. Viceprimarul Dumitru Drumen susţine că echipa Energetica Tismana poate să obţină rezultate şi mai bune, dacă jucătorii fac mai mult antrenament.

„Pe raza oraşului Tismana avem o echipă care aparţine Consiliului Local. În urmă cu o săptămână, am inaugurat nocturna stadionului, nocturnă realizată prin forţe proprii şi cu ajutorul sponsorilor. În urma inaugurării acestei nocturne, tinerii au desfăşurat şi un meci de fotbal”, a declarat Dumitru Drumen, viceprimarul de la Tismana.

Dan Suciu, cel care se ocupă de echipă, spune le recomandă copiilor să facă sport. „S-a făcut investiţia de iluminare, o investiţie bună care ne va permite să facem antrenamente şi seara, să evităm căldura mare din timpul verii şi să putem bucura copiii cu acest teren pe care-l putem folosi până seara târziu. Încercăm în acest fel să-i scoatem din barurile în care ei se duc şi să le oferim o alternativă de petrecere a timpului liber”, a declarat Dan Suciu.

Vizualizări: 553

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: