Stângă: “Cu lotul pe care îl avem nu aveam nici o şansă!”

Energia a părăsit Cupa României chiar dn prima zi de turneu, fiind învinsă de campioana României, HCM Constanţa. Handbaliştii lui Vasile Stângă n-au mai avut forţa de a repeta performanţa din campionat când au învins HCM la Târgu Jiu de această dată constănţenii trimiţând pe teren cea mai bună garnitură. La Târgu Jiu Constanţa nu a deplasat o serie de jucători de valoare, acum toţi aceştia evoluând pentru că echipa de la Malul Mării dorea anul acesta eventul. A doua zi însă, în semifinale, constănţenii au fost eliminaţi de Steaua care a câştigat amul acesta Cupa României. 
Handbaliştii lui Vasile Stângă au pierdut, scor 33-26, la Sibiu, în prima zi de turneu a Cupei României, în faţa campioanei din acest sezon. HCM Constanţa nu s-a mai prezentat de această dată cu echipa a doua cum a făcut la Târgu Jiu pentru gorjeni, în situaţia în care aveau şi un lot subţire, decimat de probleme medicale, fiind aproape imposibil să mai repete performanţa şi cu a doua echipă. 
Ultima lor plimbare din acest sezon a fost totuşi pentru handbalişti una în care au luptat, motivaţi de mobilizarea transmisă de antrenorul Vasile Stângă care le-a explicat că pot juca şi pentru ei, pentru viitorul lor, având în vedere faptul că la Constanţa pot fi văzuţi şi eventual luaţi de alte echipe mai bune. 

Energia a avut probleme de lot 

Jocul de la Sibiu cu campioana a fost total diferit de cel de la Târgu Jiu, Constanţa fiind o formaţie puternică atunci când nu trimite pe teren rezervele. 
De cealaltă parte, Vasile Stângă s-a dus practic la cupă cu doar nouă jucători, el neavând nici rezerve pentru a face schimbări în acest joc, pentru că trei dintre handbaliştii deplasaţi erau portarii. Energia nu a mai putut conta nici măcar pe serviciile coordonatorului de joc Truică, accidentat înaintea meciului, Stângă fiind nevoit să apeleze la improvizaţii: “Accidentarea lui Truică a dat totul peste cap. E greu să joci contra Constanţei într-un efectiv redus. Până în minutul 18 am mers cap la cap, dar apoi s-a văzut diferenţa de lot, dar nu şi a primilor şapte. Ei aveau rezerve care intrau în teren cu suflu proaspăt, în timp ce noi ne chinuiam cu ce avem.”. Stângă era mulţumit după meci de faptul că proporţiile scorului n-au fost mai mari, Energia pierzând doar la şapte goluri diferenţă în faţa celei mai bune echipe a României: “Eu aş zice că e bine că nu am luat-o mai rău, că am luat bătaie numai la 7 goluri! Pentru că la lotul pe care îl avem, chiar nu aveam nici o şansă. Noi am jucat cu Coelho improvizat ,,fluturaş”, cu Apolzan inter dreapta, cu Vasiloiu extremă dreaptă, cu Stojanovic în nota lui obişnuită, adică foarte prost. Aşa că pentru băieţii cu care ne-am luptat e un rezultat chiar foarte bun.”


Stângă nu a mai acuzat jucătorii

De această dată Vasile Stângă s-a arătat mai îngăduitor cu jucătorii săi şi n-a mai fost atât de vehement în a-i acuza după meci, cu mici excepţii, chiar dacă au pierdut jocul cu campioana: „Una peste alta n-a fost rău, ne-am bătut cu ei cât ne-au ţinut puterile. Am rezistat prima repriză 15 minute după care ei s-au dus la o diferenţă mai mare de scor. A doua repriză i-am bătut noi, dar degeaba. Cinstit, băieţilor chiar nu am ce să le reproşez. Nu poţi să rezişti 4 meciuri în 9 zile cu aceeaşi oameni. Este imposibil aşa ceva pentru orice echipă. În afară de Truică, bine că nu s-a mai accidentat nimeni. Eu i-am văzut că totuşi, s-au străduit 20 de minute, cât au putut, au rezistat de la egal la egal cu Constanţa şi chiar au condus. Dar, după ce HCM-ul a apăsat puţin pe acceleraţie, nopuă ni s-a terminat benzina.”  

Truică s-a accidentat 

Principala problemă care a făcut din Energia o victimă destul de uşoară a fost accidentarea lui Truică, Păiuşi ştergând puţin din imaginea proastă din campionat după ce a marcat de zece ori: “Am fost afectaţi de accidentarea lui Truică care nu a jucat, aşa că la un moment dat am trimis în teren rezervele: Radu Costel şi Vasiloiu. Bilă albă pentru Păiuş, cred că prin golurile lui am fost ţinuţi în joc.” Stângă crede că echipa sa nici nu putea emite pretenţii prea mari cu lotul pe care îl avea apreciind că handbaliştii au ieşit totuşi cu fruntea sus din cupă având în vedere că s-au bătut cât au putut cu adversarul. Văzând ce lot a avut la acest meci Stângă crede că e bine că echipa a rezistat pe teren 60 de minute în condiţiile în care nu s-au prea efectuat schimbări, din lipsă de jucători de rezervă: “Păi dacă nu avem jucători de schimb în lot, ce să facem? Ăsta este lotul de care am dispus şi nu cred că se poate participa onorabil la o competiţie cu un lot de genul ăsta. Noi nu am avut decât 7 jucători de câmp şi doar două schimbări pe bancă, Radu Costel şi cu Vasiloiu. Şi după ce s-a accidentat Truică nu am mai avut decât un singur jucător la schimb. Noi nu am rezistat decât aproape un campionat, evident fără ultimele două etape. Nu am avut la dispoziţie un lot competitiv, jucătorii pe care i-am avut la dispoziţie nu au avut nici un înlocuitor. Am câştigat acele meciuri mai importante din campionat pentru ca s-a nimerit să fim mai în putere atunci, dar după aceea s-a văzut că nu am rezistat.”
Jucătorii de la Energia vor intra în vacanţă în această săptămână urmând ca Stângă să rămână să discute cu conducerea clubului o eventuală prelungire de contract. 


Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: