Stângă se teme de Energia mai mult decât de adversari

Handbaliştii de la Energia Pandurii revin de sâmbătă în competiţie, urmând să joace în deplasare la HC Odorhei, una dintre formaţiile care au avut un parcurs bun în campionat mai ales în meciurile de pe teren propriu. Antrenorul Vasile Stângă speră că pauza din campionat a fost benefică echipei sale şi să poată obţine puncte din această deplasare la o formaţie pe care o consideră de aceeaşi valoare cu Energia, chiar dacă Odorheiul e priveşte acum de pe locul cinci în jos spre echipa sa. Problemele de lot nu ar fi foarte mari şi foarte grave înaintea acestui joc, dar problemele  pe care le au unii jucători pe teren îi dau de gândit tehnicianului.

Energia susţine sâmbătă în deplasare primul test după pauza de aproximativ trei săptămâni, oferită de FRH pentru meciurile naţionalei. Echipa gorjeană va merge la Odorhei, la una din formaţiile de top ale ligii, deşi antrenorul Stângă e de părere că valoric HC Odorhei e pe aceeaşi treaptă cu Energia.

Se anunţă un joc dificil

O problemă în plus este la Odorhei publicul, care pune presiune de regulă pe adversari şi pe arbitri, şi aceasta ar fi una din temerile lui Vasile Stângă, pe lângă aceea că  nu ştie la ce să se mai aştepte de la jucătorii săi: „Jucăm cu o echipă de aceeaşi valoare ca şi noi, dar care este foarte tare în meciurile de acasă. Am şi văzut nişte meciuri ale lor şi am constatat că sunt foarte puternici pe contraatac şi faza a doua. De asemenea, au un public extraordinar, care pune presiune pe arbitri. Va fi un meci foarte greu şi de aceea totul va depinde cine va fi mai concentrat la joc. Cine va fi mai deştept şi mai matur în joc, acela va câştiga”.

Tehnicianul nu crede că echipa sa nu are nici o şansă la Odorhei, dar totul depinde de modul cum se vor exprima pe teren jucătorii săi, pentru că de ei se teme cel mai mult decât de adversarii de la meciuri. Pentru tehnicianul Energiei punctele aduse din deplasare au devenit un nou obiectiv, echipa sa fiind restantă la acest capitol: „Punctele din deplasare reprezintă un obiectiv pentru noi. Trebuie să recuperăm din punctele pierdute până acum pe teren propriu. Noi suntem una dintre acele echipe care pot să facă nişte meciuri extraordinare, în urma cărora putem bate pe oricine, dar la fel de uşor putem să mâncăm bătaie de la ultima clasată şi chiar acasă. Noi chiar avem nevoie de puncte. Dacă batem acum la Odorhei şi apoi Clujul, acasă, ne mai liniştim puţin”.

Stângă: „Lui Păiuş îi lipseşte mintea!”

După ce a constatat la Energia Pandurii aceeaşi problemă care a fost scoasă în evidenţă şi de Sorin Toacsen şi de Vlad Caba, Stângă îi acuză chiar pe unii dintre componenţii lotului că nu gândesc suficient şi se blochează atunci când ar trebui să aibă o reacţie: „Mie nu mi-e frică de adversari, mie mi-e frică doar de noi! Pentru că este foarte greu atunci când jucătorii se blochează. Eu le-am şi spus la unii dintre ei: Băi, da ce vrei acum, să-ţi iau un fir electric şi să ţi-l bag în fund ca să te deblochezi- Şi pot să-l dau ca exemplu chiar pe Păiuş, care de multe ori şi la antrenament face numai prostii, una după alta. Cum a făcut şi în meciul cu Medgidia, când a dat 9 şuturi la poartă şi nici un gol! Şi în afară de Păiuş mai sunt vre-o 2-3 alţi jucători care se blochează la fel. De unii chiar e păcat de ei pentru că dacă e să mă refer la Păiuş, el are nişte calităţi fizice excelente pentru un handbalist adevărat. Dar cam îi lipseşte mintea”.

Probleme de lot grave nu sunt înaintea partidei de la Odorhei, doar Vali Popescu lipsind din lot pentru că e afectat de pierderea tatălui său precum şi Mazilu care e accidentat.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: