Stația de comprimare a gazelor de la Bibești, inaugurată

Stația Turbocompresoare Bibești, județul Gorj, a fost inaugurată duminică dimineața. Este vorba despre un obiectiv de investiții realizat de Transgaz, inclus în proiectul BRUA. Valoarea investiției s-a ridicat la aproximativ 39 de milioane de euro.

Stația Turbocompresoare din zona Gorjului este a cea de-a treia de pe teritoriul României din cadrul proiectului BRUA, Faza 1. În anul 2019, au fost inaugurate și puse în funcțiune stațiile de comprimare a gazelor naturale din zona Podișor și Caraș-Severin.

Scopul acestei investiții este îmbunătățirea securității de transport a gazului BRUA și este vorba despre o instalație tehnologică interconectată la mai multe magistrale de gaze. Peste 6 milioane metri cubi pe zi este cantitatea pe care o produce această stație. Astfel, 25% din producția de gaze a țării se află la Bibești, județul Gorj, spune Ion Sterian, directorul general al Societății Naționale de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA.

”Această investiție nu este numai pentru a transporta gazele pe tranzit din coridorul sudic spre Austria. Este pentru îmbunătățirea securității de transport și pentru creșterea capacității de siguranță în aprovizionarea țării. Aici, în bazinul de la Hurezani este o producție de peste 6 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Practic, din ceea ce produce România astăzi, 25% vine de aici”, a declarat Ion Sterian.

Inaugurarea a fost una cu fast, la eveniment participând și premierul României, Ludovic Orban, alături de Ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Vizualizări: 1,448

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: