Statul nu se grăbește să-l despăgubească pe Igeanu!

Magistrații gorjeni care ieri trebuiau să pronunțe o decizie la cererea de despăgubire înaintată de tânărul din Roșia de Amaradia care a făcut 9 luni de pușcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o au amânat luarea unui verdict așteptat cu interes de toată lumea. O sentință trebuia dată încă de săptămâna trecută, dar aceasta a fost amânată până ieri, când judecătorul de caz a decis repunerea pe rol a procesului pentru ca probatoriul de la dosar să fie completat cu noi înscrisuri și, astfel procesul s-a amânat până pe 22 mai. Atunci e posibilă acordarea unui nou termen și în iunie lumea e deja cu gândul la vacanța judecătorească, fiind posibil ca verdictul să fie cunoscut în toamnă.

Constantin Mihail Igeanu, denumit și „Țundrea II” întrucât a făcut pușcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o, a solicitat în acest proces daune de un milion de lei, în toamna anului trecut Înalta Curte de Casație și Justiție declarându-l definitiv nevinovat pentru faptele de care era acuzat și care l-au băgat după gratii vreme de 9 luni. Crima pentru care el a fost arestat nu are nici în prezent un autor, deși ancheta a fost redeschisă de către procurorii gorjeni, la patru ani de la comiterea faptelor aceștia având o muncă destul de grea pentru a da de urma autorului.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: