Strategia energetică a PSD, gata pe jumătate

Strategia energetică a României, anunţată de PSD acum doi ani, este pe jumătate gata, a anunţat ministrul delegat al Energiei, Răzvan Nicolescu. El spune că strategia va intra în dezbatere publică după alegeri. Nicolescu a menţionat că sunt gata primele două capitole, cele privitoare la analiza sistemului şi angajamentele faţă de Uniunea Europeană în acest domeniu, dar nu şi soluţiile. "Suntem în stadiul în care am putea publica 2 din cele 4 capitole ale strategiei, anume analiza de sector şi angajamentele europene. Le vom publica după alegeri, acum din păcate în România nu este un moment bun pentru discuţii serioase", a afirmat Nicolescu la o dezbatere organizată de Ziarul Financiar.

„Strategia energetică trebuie să aibă câteva obiective majore. Asigurarea securităţii energetice şi preţuri bune la energie sunt două dintre acestea. În contextul în care 30% din PIB-ul României este repre­zen­tat de producţia industrială, este vital să avem preţuri competitive la energie“, a completat mi­nistrul. Acum câteva luni, Nicolescu spunea că în strategie cărbunele poate avea un rol foarte important. El mai spunea că strategia va fi gata până în septembrie 2014. România are o strategie energetică aprobată de Guvern în 2007, dar ea nu mai este valabilă din cauza schimbărilor de pe piaţă. (M.M.)

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: