Studenţii gorjeni, impasibili la protestele colegilor

Studenţii din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu nu se alătură protestului ce va fi declanşat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR). Aceştia consideră că motivele pentru care studenţii din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Bacău, Reşiţa, Braşov, Galaţi, Petroşani, Ploieşti vor picheta prefecturile nu sunt întemeiate.

Printre nemulţumirile studenţilor se numără micşorarea fondurilor pentru burse, reducerea numărului de locuri în tabere pentru studenţii cu rezultate bune la învăţătură sau reforma din învăţământ. Toate aceste motive sunt considerate neîntemeiate însă de reprezentanţii Ligii Studenţilor din UCB, afiliată la UNSR. „Considerăm că o parte dintre motivele pentru care centrele universitare afiliate UNSR nu sunt întemeiate. Noi nu ştim încă fondurile de burse şi câte bilete o să fie acordate. Nu putem să ieşim în stradă pentru ceva ce nu s-a întâmplat”, menţionează Ramona Popescu, preşedinta Ligii Studenţilor din UCB. De asemenea, reprezentanţii UNSR acuză conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de lipsă de comunicare şi transparenţă în adoptarea deciziilor în domeniul învăţământului superior. Dehorah Greculescu, secretar general în cadrul UNSR şi membru al Ligii Studenţilor din UCB spune că uniunea studenţilor a trimis o scrisoare deschisă ministrului Daniel Funeriu, la care nu a primit încă un răspuns, prin care a solicitat o întâlnire oficială în cadrul căreia să se discute despre problemele pe care le întâmpină studenţii, atât din ciclul licenţă, masterat sau doctorat. O altă nemulţumire a studenţilor din centrele universitare o constituie neconsultarea studenţilor cu privire la legea educaţiei, printre articolele pe care UNSR ar fi dorit să le propună numărându-se  diferenţierea diplomelor stat şi privat, reprezentativitatea studenţilor în proporţie de 25% în comisiile de decizie de la nivelul consiliilor facultăţilor, senat, minister sau auditarea universităţilor private.

UNSR va demara o serie de proteste, zilnic între orele 13.00-14.00, timp de o săptămână, în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Mai mult decât atât, miercuri 17 martie studenţii vor protesta în faţa prefecturilor din Iaşi, Craiova, Reşiţa, Timişoara, Bacău, Galaţi, Braşov, Petroşani, Ploieşti.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: