Suntem colonie UE și mândri de asta!

Straniu sentiment mai e și naționalismul ăsta. Medical vorbind, cred că e la fel de controversat ca și homosexualitatea. Oare te naști naționalist, respectiv homosexual, sau devii unul din cauza mediului în care ești crescut, îmbrăcat în drapelul național, respectiv rochițe? În orice caz, eu nu sunt. Nici homosexual, iar naționalist nici atât. De aceea, discursul profund naționalist al USL-iștilor (membri sau simpli simpatizanți) din ultima perioadă mă uimește. Ne deranjează ingerința Europei, ziceți?

Noi am vrut în UE. Am insistat, ne-am dorit-o arzător, am stat la coadă, am făcut sluj. În cele din urmă, ne-au acceptat, în scârbă mai mult și cu mari rezerve. Acum, culmea, tot nouă nu ne mai place. ”Ce, suntem colonie, să ne spună UE ce să facem?” Da, suntem colonie. Și foarte bine că suntem! Ce se-alegea de noi dacă romanii nu-i colonizau pe daci, v-ați întrebat? Probabil nimic. Colonizarea nu e neapărat un lucru rău. Cortes a făcut colonizare rea, însoțită de genocid. La Perouse, însă, a făcut colonizare bună, cu schimb de informații și tehnologii. Ca să înțelegi că naționalismul e greșit nu trebuie decât să te plimbi prin mari capitale occidentale, apoi prin România. Vei pricepe rapid, dacă ai un minimum de decență și creier, că suntem net inferiori europenilor, deci naționalismul nu se justifică sau e un naționalism trist. Normal că UE trebuie să ne îngrădească un pic libertățile, am fost de acord cu asta atunci când ne-am declarat dispuși să facem parte din marea comunitate europeană. Acum ne întrebăm ce a făcut UE pentru noi, la schimb? Chiar nu e evident?

Discursul ăsta orb și tembel îmi amintește de o fază din Life of Brian, filmul celor de la Monty Python despre viața lui Iisus. Aflați sub stăpânire romană (nu ca noi, atenție, aia chiar era stăpânire forțată), evreii se organizaseră în ceea ce azi le-am putea numi ONG-uri (care, desigur, se băteau mai mult între ele decât cu romanii). Ei, și la o astfel de întrunire, președintele ONG-ului evreiesc ridică problema: ”Noi le-am dat totul romanilor, iar ei ce ne-au dat nouă la schimb?”. Deși era evident o întrebare retorică, unul dintre membrii adunării îndrăznește, cu glas stins: ”Apeductele?”. Apoi altul: ”Sistemul medical?”. Și tot așa. Pentru ca la sfârșit președintele Frontului Național pentru Iudeea să concluzioneze, la fel de agresiv: ”OK, dar în afară de educație, medicamente, sistemul de sănătate și cel de irigații, rețeaua de drumuri, apa curentă și ordinea publică, ce au făcut romanii pentru noi?!”. Fix așa suntem noi cu UE. Doar că aia era o comedie, se presupunea că așa ceva nu poate exista în realitate.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: