Surplus de locuri de parcare în zona Abator

Garajele demolate din anumite zone ale oraşului au făcut să crească numărul parcărilor de reşedinţă. Deşi în zona Abator I s-au făcut 320 de locuri pentru parcare nu s-au înregistrat decât 250 de cereri din partea proprietarilor de autoturisme care  locuiesc în apropiere. Locurile rămase neocupate vor fi redistribuite cetăţenilor din cartierele învecinate. Construcţiile neautorizate din zona Abator au ocupat mai mult de jumătate din suprafaţă, cu toate că majoritatea nu erau folosite drept garaje, având rolul de magazii.

Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, ne-a declarat: „După demolarea garajelor s-au făcut foarte multe locuri de parcare. În zona Abator funcţionează deja parcări de reşedinţă. Toate locurile din apropierea blocurilor au fost inventariate la fel ca şi autoturismele proprietarilor. În prezent se lucrează  la contracte. Şi în zonele Abator II, A.I.Cuza şi Plopilor s-au amenajat locuri suficiente pentru parcările de reşedinţă. Locurile rămase neocupate vor fi redistribuite cartierelor învecinate”.

Nu o astfel de situaţie este întâlnită şi în  centrul a oraşului. Aici locurile de parcare sunt insuficiente, motiv pentru care în zona Unirii a fost instalată o barieră, locuitorii din apropiere având acces pe baza unui tichet.

Marius Ionescu a mai precizat: „Pentru amenajarea parcărilor au fost alocate în acest an 2,8 miliarde de lei vechi. Până la toamnă în partea de sud a oraşului se vor amenaja 80% din numărul de parcări estimate.”

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: