Surpriză colosală la Cupa Mondială. Argentina, învinsă după 36 de victorii

Ceea ce era imposibil de crezut vreodată s-a întâmplat marți la Cupa Mondială din Qatar. Argentina cu Messi pe teren a fost învinsă de Arabia Saudită care s-a impus cu 2-1 și a furnizat cea mai mare surpriză de până acum a competiției mondiale.

Argentina a avut 1-0 la pauză, însă a primit două goluri în doar 5 minute în partea secundă și nu a reușit să revină. După această surpriză uriașă, jucătorii și fanii Argentinei erau pur și simplu descumpăniți mai ales că echipa lor era favorită certă pentru că aceasta a fost abia a 4-a victorie a Arabiei Saudite la un Campionat Mondial.

Meciul s-a disputat marţi, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C a competiţiei iar reușita celor din Arabia Saudită e considerată una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei. Victoria arabilor mai încurcă staisticile Argentinei și pune capăt unei serii a sud-americanilor de 36 de meciuri consecutive fără înfrângere. Argentina mai avea nevoie de un meci fără eşec pentru a egala recordul deţinut de Italia (37).

Argentinienii au deschis scorul prin Lionel Messi (10 - penalty), dar ''Șoimii verzi'' au dat lovitura în debutul reprizei secunde, când au punctat prin Saleh Alshehri (48) şi Salem Aldawsari (53), la interval de doar câteva minute.

Grupa C, Cupa Mondială 2022:

    Argentina

    Arabia Saudită

    Mexic

    Polonia

Programul meciurilor Grupei C:

22 noiembrie

    Argentina - Arabia Saudită 1-2

    Mexic - Polonia, ora 18:00

26 noiembrie

    Polonia - Arabia Saudită, ora 15:00

    Argentina - Mexic, ora 21:00

30 noiembrie

    Polonia - Argentina, ora 21:00

    Arabia Saudită - Mexic, ora 21:00

Vizualizări: 574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: