Suspendare drastică după ce l-a lăsat pe Mateiu fără dinți

Diogo Izata, fotbalistul celor de la Gaz Metan Mediaș, a primit o suspendare drastică. Acesta  l-a lăsat pe Alexandru Mateiu fără dinți la meciul câștigat de Universitatea Craiova cu 1-0.

Mijlocașul celor de la Gaz Metan Mediaș a fost sancționat dur de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF, după ce l-a faultat pe Alexandru Mateiu în meciul din etapa a 6-a. În minutul 80 al meciului jucat de Gaz Metan Mediaș cu Universitatea Craiova, scor 0-1, fotbalistul portughez l-a lovit cu cotul în figură pe Alexandru Mateiu, la un duel aerian.

Arbitrul delegat de CCA la partida din etapa a 6-a, Iulian Dima, i-a arătat inițial al doilea cartonaș galben, ulterior a revenit după ce a văzut cât de gravă este accidentarea și i-a arătat direct cartonașul roșu.

Comisia Disciplină a luat o decizie în ceea ce îl privește pe Diogo Izata iar portughezul în vârstă de 24 de ani a fost suspendat șase etape și a fost amendat cu 10.000 de lei. Mijlocașul lui Gaz Metan a ispășit deja o etapă de suspendare, la meciul cu UTA Arad, scor 0-1, iar acesta va rata și următoarele cinci dueluri ale medieșenilor: cu FC Voluntari, Rapid, Sepsi OSK, CFR Cluj și Dinamo.

Vizualizări: 1,346

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: