Suspendarea lui Băsescu, o perdea de fum din partea lui Ponta.

Parlamentarii PDL de Gorj consideră că anunţul lui Victor Ponta cu privire la iniţierea demersurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu va avea finalitatea scontată de liderul social-democrat. Şi senatorul Ion Ruşeţ, dar şi deputatul Severus Militaru, consideră că, de fapt, parlamentarul de pe Colegiul 6 a venit cu o asemenea „bombă” doar pentru că USL nu ar mai depăşi în sondaje pragul de 50%, iar un asemenea lucru nu are cum să fie pe placul lui Ponta.

„Pe cei de la USL îi sperie, de fapt, sondajele reale, cele în care ei nu mai trec de 50%. Au căzut sub acest prag şi în cearcă să revină în centrul atenţiei opiniei publice şi al agendei publice. Până acum preşedintele şi PDL au făcut agenda publică pentru că ei vin doar cu probleme, nu oferă şi soluţii. Au problema aceasta cu excluderea lui Geoană şi au pierdut şi în urma acestui demers. Oricum, dacă iniţiază procedurile de suspendare ei sunt conştienţi că demersul lor nu trece de Parlament. Cum ar fi să aprobăm acum o asemenea iniţiativă- Vine bugetul spre aprobare, Europa fierbe din cauza crizei, iar noi ne băgăm singuri în criză! Ei doar se joacă zilele acestea cu necazurile oamenilor. Socialiştii au pierdut alegerile şi în Spania, mai sunt la guvernare în toată Europa doar în Danemarca, şi, atunci, în România ar face orice ca să obţină voturi, indiferent de consecinţe”, spune deputatul Militaru.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: