Sute de persoane cu handicap s-au îmbulzit pentru alimente

Sute de nevoiaşi din Târgu Jiu au luat cu asalt sediul Direcţiei de Protecţiei Socială, ieri dimineaţă, pentru a putea intra în posesia ajutoarelor alimentare trimise de Uniunea Europeană.

Încă de la primele orele ale dimineţii, la cozi s-au aşezat şi persoane cu handicap programate pentru aceea zi. Multora le-a venit rău din cauza îmbulzelii, însă nu am amânat primirea alimentelor pentru o altă zi. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, persoanele cu handicap şi pensionarii cu venituri sub 400 de lei sunt categoriile sociale cu cei mai mulţi beneficiari. „Pentru miercuri au fost programate persoanele cu handicap; este prima zi în care vine această categorie şi în fiecare miercuri aşteptăm această categorie; oricum, ei sunt cei mai mulţi, fiind 2.298 de persoane”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Din acest motiv, autorităţile au decis ca persoanele cu handicap să primească ajutoarele alimentare atât în două zile din săptămâna: luni şi miercuri: “Având în vedere că avem doar 268 de persoane cu ajutor social, din care 137 şi-au ridicat marţi alimentele şi probabil luni vom termina cu această categorie, vom distribui persoanelor cu handicap în două zile: luni şi miercuri”, a mai precizat Teodora Ciobanu.

La nivelul municipiului Târgu Jiu, peste 6000 de persoane primesc alimente de la Uniunea Europeană.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: