Tabăra de la Săcelu aşteaptă turişti abia după Paşti

Centrul de agrement de la Săcelu va fi gol în perioada sărbătorilor pascale, mai multe grupuri de tineri din Argeş, Prahova şi Hunedoara anunţându-şi prezenţa în week-end-urile imediat următoare. Potrivit inspectorilor de turism din cadrul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS) Gorj, de obicei în această perioadă tinerii nu prea vin la Săcelu însă apoi cererile încep să crească pentru că vine perioada banchetelor.

Tinerii din Gorj şi nu numai au refuzat să petreacă sărbătorile de Paşti în centrul de agrement de la Săcelu. Staţiunea nu va duce însă lipsă de turişti în perioada imediat următoare când vor sosi cu autocarele grupuri de tineri din Argeş, Prahova, Hunedoara şi localităţile din judeţ. „ Week-end-ul următor sunt aşteptaţi la Săcelu 46 de tineri din Argeş, 50 de tineri din Prahova şi tot 50 din Hunedoara. De altfel vom avea şi 60 de tineri din Motru şi din alte localităţi ale judeţului nostru care au banchete sau cantonamente. De obicei, în perioada sărbătorilor de Paşti nu prea vin în centru, preferă un cadru familial”, a declarat Ion Dumitru, inspector turism în cadrul DJTS Gorj.

Preţurile de cazare la centrul de agrement din Săcelu sunt destul de bune având în vedere că unitatea are toate dotările necesare. „Preţul de cazare şi trei mese pe zi este de 55 de lei. În cazul în care sunt mese festive, se mai adaugă 35 de lei de persoană”, a declarat Ion Dumitru.

Centrul de Agrement Săcelu dispune de 60 de locuri de cazare.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: