Țară mică, minte puțină

”Țară mică, mese puține”, spunea Gheorghe Dinică. Era prea drăguț cu noi. Îmi mai amintesc o vorbă cum că suma inteligenței de pe Pământ rămâne constantă, dar populația este în continuă creștere. Asta e ceva mai realistă, poate fi lesne aplicată la România.

După ce am privatizat (a se citi ne-am luat țeapă cu niște străini care au cumpărat mari combinate pe șpăgi de nimic și-apoi le-au dat la fier vechi) neavantajos pe vremuri de tristă amintire ale guvernărilor de stânga, după ce neocomuniștii au urlat din bojoci ”Nu ne vindem țara!” și după ce nu ne-a mai rămas nimic nici de furat, deci nici de privatizat, a venit vremea străinilor să urle la noi: ”Nu vă cumpărăm țara!”. Dar nu-i nimic, că ne-am reorientat. Acum încercăm s-o vindem tot la români. După șarada cu Dan Diaconescu și Oltchimul de anul trecut, un alt investitor serios a apărut la orizont: Gruia Stoica a fost cât pe-aci (sanchi!) să cumpere CFR Marfă. În ritmul ăsta, abia aștept să iasă din pușcărie Nuțu Cămătaru și să privatizeze Biblioteca Națională. Dar nu știu de ce ne mai mirăm. Trăim într-o țară în care premierul însuși a privatizat niște lucrări științifice. Adică și le-a însușit, după care și-a trecut numele pe ele. Nici măcar nu cred că le-a cumpărat. Probabil le-a ”găsit” pe net. Bravo lui! E cumva reconfortant să știm că nu doar străinii ne dau nouă țepe, ci se mai întâmplă și invers.

Ah, că vă spusesem de Dan Diaconescu. Îmi place de el că e oltean adevărat. Oricâte eșecuri ar avea (și are practic numai eșecuri), pare să nu-și piardă niciodată optimismul. Nici nu mai contează dacă încrederea asta oarbă în forțele proprii e mimată sau nu. De exemplu acum a declarat că abia așteaptă să se bată cu nevestele lui Ponta și Crin, la alegerile europarlamentare. Vă dați seama? După ce l-a umilit soțul, Diaconescu și-a coborât ștacheta și speră s-o învingă măcar pe consoartă. După ce va lua bătaie și de la ea, va duce o bătălie cu copiii lui Ponta pentru funcția de om care să plimbe câinele prin spatele blocului. Și după ce ratează la mustață, furat fiind, și atunci, nu-i va mai rămâne decât să participe la o competiție la sânge cu bona filipineză. Să încerce amândoi să privatizeze CNLO-ul, de pildă.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: