Târgu Jiu: Cât gunoi reciclabil a colectat Polaris anul trecut

Anul trecut societatea Polaris, cea care se ocupă de colectarea deşeurilor de la nivelul municipiului Târgu Jiu, a ridicat nu mai puţin de 400 de tone de reziduuri reciclabile. În primele două luni ale acestui an s-au strâns numai 30 de tone. Primăria a intrat într-o competiţie cu mai multe oraşe mari din ţară. Pentru a câştiga concursul trebuie să colecteze cât mai multe deşeuri reciclabile de la cetăţeni.

În 2013, la nivelul municipiului Târgu Jiu, s-au colectat circa 392 de tone din care PET-uri 65 de tone, hârtie şi carton-113 tone şi folie-88 tone, restul până la cantitatea totală reprezentând alte materiale reciclabile, precum doze de aluminiu. Circa 30 de municipii din ţară, printre care şi Târgu Jiu, se vor bate anul acesta pentru titlul “oraşul reciclării”. Este vorba de un concurs organizat de Eco Rom Ambalaje, care se va derula în perioada 1 ianuarie-30 iunie.

Primăriile se vor duela pe mai multe fronturi printre care cele legate de calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor şi de cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate de la cetăţeni. Printre primăriile care se vor lupta cu cea a municipiului Târgu Jiu se numără cele din Cluj, Craiova sau Iaşi. Autorităţile locale dar şi societatea Polaris şi-au propus ca anul acesta să colecteze cât mai multe deşeuri reciclabile, dar pentru asta este nevoie ca şi cetăţenii să se implice mai mult. „Noi, ca firmă de salubrizare, vom depune eforturi astfel încât oamenii să înţeleagă că aceste deşeuri trebuie aruncate unde trebuie, nu pe câmp. În momentul în care învăţăm să le aruncăm unde trebuie, să ştim să le aruncăm corect. Pentru asta, vom începe din nou acele campanii, să mergem din poartă în poartă, cu sacul galben. Mai avem situaţii în care oamenii folosesc acest sac galben pentru a arunca resturile de prin curte şi nu înţeleg că acel sac a fost dat pentru a strânge gunoiul selectiv”, a declarat Luis Popa, directorul general al societăţii Polaris.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: