Târgu Jiu: Circulaţie închisă pentru asfaltare. Variante ocolitoare!

Câteva tronsoane de drum din zona de sud a municipiului Târgu Jiu vor fi închise circulaţiei în zilele de 7 şi 8 septembrie, pentru asfaltarea noului sens giratoriu de la Lido. Nu se va putea circula pe strada 9 Mai, pe tronsonul de drum cuprins de la intersecţia străzii 23 August şi intersecţia cu strada Castanilor, şi nici pe bulevardul Nicolae Titulescu, pe tronsonul de drum cuprins de la intrarea pe strada Minerilor până la intersecţia cu strada 9 Mai. Restricţia este valabilă în intervalul orar 08.00-22.00. Lucrările vor fi executate de societatea Edilitara Public SA a Consiliului Local Târgu Jiu.

„Facem sensul giratoriu la Lido, strada Nicolae Titulescu cu 9 Mai. Sensul giratoriu se va asfalta. Încercăm să terminăm repede. E numai câte o bandă pe sens şi de aceea restricţionăm circulaţia. Ne-am luat o zi rezervă, dar sperăm să finalizăm vineri lucrarea. Lăsăm numai autobuzele, le băgăm pe sens opus, pentru că nu avem ce să facem cu autobuzele şi cu staţiile de la Transloc”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul Edilitara.

Astfel, participanţii la trafic care vin dinspre Mall Târgu Jiu sunt dirijaţi pe strada 23 August, cu ieşire pe strada Mioriţei, iar cei care vin din zona de nord intră pe strada Minerilor şi ies în strada 23 August. Cei care vin de pe strada Ana Ipătescu intră pe strada Castanilor şi ies în sensul giratoriu de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”.

Vizualizări: 1,767

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: