Târgu Jiu: Contractul de finanţare a centurii de ocolire, semnat

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat, la jumătatea lunii decembrie 2014, contractul de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial ”Transport” 2007-2013 pentru proiectul „Construcţia variantei de ocolire a oraşului Târgu Jiu”.

Valoarea totală a proiectului este de 96.651.483,87 lei din care valoarea totală eligibilă este de 74.424.126,80 lei. Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85% din valoarea totală eligibilă a Proiectului respectiv 63.260.507,78 lei, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.

Varianta de ocolire a oraşului Târgu Jiu presupune construcţia a 19,957 km de drum, a 4 poduri, a 8 pasaje şi a 3 intersecţii la nivel. Potrivit unui comunicat de presă furnizat de CNADNR în prima fază a proiectului vor fi executate lucrări, până la data de 31 martie 2017, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POST 2007-2013. Faza a doua reprezintă lucrări executate până la sfârşitul contractului, cu rambursarea cheltuielilor din POIM 2014-2020.

În cadrul acestui proiect au fost deja semnate contractul de execuţie lucrări şi cel de supervizare a lucrărilor. Data finalizării contractului de finanţare pentru centura de ocolire a oraşului Târgu Jiu este 31 decembrie 2020. Data limită a eligibilităţii cheltuielilor este 31 decembrie 2015. Realizarea centurii de ocolire va reduce timpul de călătorie, va îmbunătăţi siguranţa traficului, va elimina traficul de marfă din arterele oraşului precum şi îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii locuitorilor din municipiul Târgu Jiu prin creşterea fluenţei traficului de tranzit. Deocamdată sunt probleme privind exproprierile târgujienilor din zona unde va fi realizată varianta de ocolire deoarece oamenii nu sunt de acord să-şi părăsească locuinţele sau nu le convin sumele acordate.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: