Târgu Jiu: Primăria majorează taxele pentru baruri şi restaurante

Administraţia locală din Târgu Jiu a luat decizia de a majora taxele percepute pentru eliberarea sau vizarea anuală a autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică la restaurante sau baruri.

Calculul taxei a fost făcut până la finele anului trecut tot în funcţie de numărul de scaune. Numai că, printr-o hotărâre a Consiliului Local, adoptată la mijlocul lunii decembrie 2014, administraţia locală din Târgu Jiu a luat decizia ca această taxă să fie stabilită în funcţie de suprafaţa în care îşi desfăşoară activitatea fiecare restaurant sau bar de pe raza oraşului. Numai că măsurarea fiecărui amplasament, pentru a stabili câţi metri pătraţi are fiecare, s-a dovedit a fi o sarcină dificilă pentru angajaţii primăriei. După emiterea hotărârii, responsabilii din primărie au observat şi că veniturile s-ar reduce la jumătate dacă calculul s-ar face la metrul pătrat şi nu la numărul de scaune. Aşa că s-a revenit la vechea formulă, aceea ca taxa să fie calculată în funcţie de numărul de scaune. Astfel, societăţile care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică dar fără locuri vor plăti 100 de lei pentru autorizaţie, cele care au până la 10 scaune plătesc 150 de lei, între 10 şi 50 de scaune-250 de lei, între 51 şi 100 scaune - 400 de lei, iar cele care au peste 100 de locuri trebuie să achite 500 de lei. „Până în decembrie s-a aplicat la numărul de scaune, apoi am hotărât să se facă la suprafaţă. S-a constat în luna ianuarie că e dificil de aplicat şi că e dezavantajos. Trebuie să ceri RLV, să muncească omul să-şi facă planul de amplasament al spaţiului şi s-a revenit la vechea modalitate, la numărul de scaune. Firmele trebuie să declare numărul de scaune şi se verifică atunci când depun documentele pentru autorizare”, a declarat Grigore Jianu, secretarul primăriei Târgu Jiu.

Autorizaţiile privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică trebuie reînnoite anual a mai spus secretarul primăriei.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: