Târgujienii îşi pot plăti impozitele şi la casieria primăriei

Târgujienii îşi pot achita impozitele şi taxele atât la sediul Direcţiei Publice de Venituri din zona Gării, cât şi la casieria din incinta primăriei. Reprezentanţii dau asigurări că taxele şi impozitele vor rămâne în continuare la acelaşi nivel ca anul trecut. Ba mai mult, în şedinţa Consiliului Local din această lună vor fi supuse aprobării două proiecte de hotărâre care vizează atât o indexare a impozitelor cu 16,5%, cât şi reducerea lor cu acelaşi procent.

Târgujienii care locuiesc în nordul sau în centrul municipiului nu mai sunt nevoiţi să meargă până în zona Gării pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale. Oamenii îşi achită obligaţiile către bugetul local chiar la casieria din incinta primăriei. „Persoanele care nu am drum în zona Gării îşi pot achita impozitele şi taxele la casieria din incinta primăriei. Programul de lucru este acelaşi cu cel al tuturor serviciilor instituţiei. Se fac încasări în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 08-16.00, iar în zilele de marţi şi joi până la orele 17.00”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Până în momentul de faţă, Direcţia de Venituri Publice a încasat impozite şi taxe în valoare de peste 750 de mii de lei. Zilnic, aproximativ 1000 de contribuabili îşi plătesc dările către bugetul local. Reprezentanţii municipalităţii dau asigurări că impozitele şi taxele vor rămâne aceleaşi în ciuda actelor normative emise de guvern în ultimele luni. În şedinţa de Consiliul Local din această lună vor fi supuse aprobării două proiecte de hotărâri care vizează atât majorarea taxelor şi a impozitelor cu 16,5 % cât şi reducerea lor cu acelaşi procent. Asta din cauză că prima ordonanţă dată de Guvern în acest sens prevedea o indexare a impozitelor cu 16,5%, iar printr-un al doilea act  normativ se dă posibilitatea ca indexarea să nu se aplice începând cu anul 2013.

BONIFICAŢIE

Târgujienii care îşi achită impozitele şi taxele până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de 10%. 

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: