Târgul de animale de la Tismana, inaugurat în 2 august

Noul târg de animale ale oraşului Tismana va fi inaugurat în data de 2 august, spun autorităţile locale. Cetăţenii care îşi vor vinde aici animalele nu vor trebui să plătească vreo taxă. Acesta va funcţiona în fiecare sâmbătă. Administraţia locală ia în calcul concesionarea acestui amplasament, astfel încât să devină funcţional zilnic.

Lucrările de construcţie la noul târg de animale sunt aproape finalizate. Au fost realizate ţarcurile de animale, cabinetul medical, dar şi sediul administrativ. Până la inaugurare, autorităţile locale vor face demersuri pentru autorizarea târgului. La începutul lunii viitoare va avea loc deschiderea oficială. Până acum, cetăţenii din zonă erau nevoiţi să-şi vândă animalele în judeţul vecin, acolo unde funcţionează un astfel de târg.

Investiţia se ridică la 160 mii lei, fonduri alocate de la bugetul local al oraşului. Terenul aparţine domeniului public şi se întinde pe circa 1.4 hectare. Din această suprafaţă, aproximativ 2000 mp au fost alocaţi pentru târg. Autorităţile locale au în plan să concesioneze terenul care a rămas neutilizat pentru alte activităţi care se pot lega de activitatea târgului, precum un punct de colectare şi de menţinerea animalelor în perioada de verificare din punct de vedere sanitar-veterinar. Totodată, în viitor ar putea funcţiona în cadrul târgului şi un punct de tăiere al animalelor. „În imediata perioadă vom amplasa acolo şi o reţea electrică pe bani proprii. Va avea vreo 680 metri şi vom permite în felul acesta dezvoltarea urbană în zonă. Casele care s-au construit acolo nu au racord la electricitate. Dintotdeauna, Tismana a avut un număr de animale semnificativ, nu numai pentru necesarul propriu ci şi pentru localităţile învecinate. Este păcat să se ducă cu mieii la Târgu Jiu sau în alte părţi şi noi aici să nu avem un punct de sacrificare. Vechiul sistem cu tocmitul la poartă nu mai merge şi nu prea este legal. Animalele se cumpără numai din locuri autorizate, cu documente sanitar veterinare. Nu vom pune taxă la târg”, a declarat Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana. 

La nivelul oraşului Tismana şi localităţilor apartenente sunt circa 14.000 de ovine şi  peste 2600 de bovine.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: