Tatăl Iuliei Vână, implicat în accidentarea a două eleve

Două eleve de școală generală au fost accidentate ieri dimineață la o trecere de pietoni de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, ulterior aflându-se că șoferul implicat în evenimentul respectiv este tatăl viceprimarului Iulia Vână Dumitrașcu. Deși fetele, în vârstă de 9 și 10 ani, traversau strada prin loc marcat, respectiv pe zebra din dreptul Școlii generale Ecaterina Teodoroiu, Vasile Dumitrașcu Vână nu le-a zărit la timp pentru a putea opri mașina astfel încât să evite impactul. Minorele nu au fost rănite grav, dar au fost transportate la spital, unde nu au rămas internate, ulterior polițiștii deschizând o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat.

„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că V.D.V., de 65 de ani, din Tg.Jiu, a condus un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, iar la un moment dat a surprins şi accidentat doi pietoni, care se aflau angajaţi în traversarea carosabilului prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. Minorele, ambele din Tg.Jiu, au fost  transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu”, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Gorj printr-un comunicat de presă. Șoferul imprudent s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: