Taverna grecească s-a închis… cu fast

Taverna cu specific grecesc ”Eleonas” din partea de sud a municipiului Târgu Jiu s-a închis la nici o jumătate de an de funcţionare. Din lipsă de clienţi, proprietarul de origine elenă, Michail Mitsanis, a luat decizia de a renunţa la această afacere care s-a dovedit a fi una neprofitabilă. Spaţiul în care a funcţionat în ultimele luni va fi scos din nou spre închiriere.

Aşteptările au fost mari pentru Michail Mitsanis, mai ales că pe raza municipiului nu mai exista un alt local cu specific grecesc. A investit timp şi bani pentru a pune pe picioare acest restaurant însă lucrurile nu au decurs conform planului iniţial. Mâncarea grecească nu a fost tocmai pe gustul târgujienilor care nu s-au îngrămădit să calce pragul localului. Mitsanis spune că afacerea devenise una neprofitabilă şi mai bine a preferat să renunţe la ea. Câteva persoane care lucrau în local au fost concediate. La început, 12 persoane se ocupau de activitatea din local. Închiderea oficială a tavernei a avut loc sâmbăta trecută. În semn de mulţumire pentru clienţii care preferau acest local, administratorii au organizat şi o petrecere de închidere. “Nu a fost aşa cum ne-am aşteptat. Se pare că oamenii preferă alte localuri. Nu avea rost să mai ţinem deschis acest restaurant. Nu se merita să continuăm pentru 1000 de lei câştig pe lună. Banii aceştia îi fac stând în faţa calculatorului”, a spus Michail Mitsanis.

Printre clienţii fideli ai restaurantului s-a numărat şi primarul de la Baia de Aramă.

Aurel Popescu: Mitsanis s-a grăbit

Cel care i-a oferit grecului posibilitatea de a deschide acest restaurant este viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, care deţinea împreună cu un alt asociat clubul Regal din municipiu, la parterul căruia a funcţionat taverna grecului. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 3 ani, însă a fost reziliat dată fiind situaţia. Acum, spaţiul va fi scos din nou spre închiriere. Viceprimarul este de părere că Mitsanis s-a grăbit cu închiderea localului.  “Se pare că genul acesta de mâncare grecească nu a avut priză la oamenii de aici. S-au grăbit foarte mult, normal după 8-9 luni, chiar un an, poţi să-ţi dai seama dacă o afacere este sau nu rentabilă”, a spus Aurel Popescu.

Poate că grecul nici nu a vrut să se complice mai mult în contextul în care mai are o altă afacere de care se ocupă încă dinainte de deschiderea tavernei. Comercializează aparatură, mobilier şi alte mijloace folosite în restaurante.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: