Telescaunul de la Rânca gata de pus în funcţiune

Turiştii vor putea avea parte de o plimbare cu telescaunul din Rânca imediat ce va veni dispozitivul de citire a cartelelor. Potrivit primarului Pantelimon Todea, lucrările la telescaun au fost finalizate, ba chiar a fost făcută şi recepţia. „Singurul inconvenient pe care îl mai avem este să vină dispozitivul acela de citire a cartelelor, am dat comandă şi trebuie să vină. Societatea este constituită legal, consiliul de administraţie l-a numit pe Dănuţ Ghiţu administrator şi el se va ocupa de acum încolo”, a declarat Pantelimon Todea, primarul din Novaci. Dănuţ Ghiţu este acelaşi care intenţiona în urmă cu un an să pună bazele unui centru de schi în valoare de 300 de mii de euro la Rânca. Acesta este de profesie monitor de schi.

În prezent, Consiliul de Administraţie poartă discuţii referitoare la tariful ce va fi conceput turiştilor.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: