Temelescu: „Interesul lui Pisc este să destabilizeze activitatea din SNLO”

Concedierile din minerit au loc deocamdată numai în declaraţiile de presă, pentru că nicio companie nu a depus până în prezent un program de restructurare la ministerul Economiei, după publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei 116. Cu toate acestea, Blocul Naţional Sindical avansează un număr de 3.500 de concedieri din complexurile energetice şi SNLO. În replică, sindicaliştii din USMO contestă informaţie şi spun că aceasta este de natură să destabilizeze activitatea din minerit. Numărul real de disponibilizaţi va fi de câteva sute.

Afirmaţia sindicalistului Pisc Scrădeanu privitoare la mii de concedieri în minerit care vor avea loc în partea a doua a acestui an i-a enervat pe liderii din USMO.

Viorel Temelescu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), a fost primul care a criticat dur afirmaţiile preşedintelui Federaţiei Energetica, Ion Pisc Scrădeanu şi liderului Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. Temelescu spune că nici nu poate fi vorba de 3.500 de disponibilizări şi că tot ce se va face va fi în conformitate cu programul de restructurări aprobat la începutul anului de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA). „Nu ştiu cu ce drept fac astfel de afirmaţii, nu vreau să fiu prea dur, dar cei de la BNS nu au nici o reprezentativitate în SNLO, pur şi simplu aruncă cu cifre ca să facă valuri. Noi avem deja un program de restructurări aprobat, numărul disponibilizărilor este 310 salariaţi”, a declarat Viorel Temelescu, vicepreşedinte USMO.

Sindicalistul crede că interesul reprezentanţilor BNS este acela de a crea panică în rândul angajaţilor din SNLO astfel încât să fie afectată activitatea companiei. „Interesul lui Pisc este să destabilizeze activitatea din SNLO. Atâta timp cât noi nu avem probleme de natură economică în timp ce termocentralele reprezentate de ei sunt falimentare, ce interes ar putea avea?”, a precizat Temelescu.

O nouă întâlnire luni

Cifra uriaşă de disponibilizări vehiculată de BNS i-a călcat pe nervi şi pe sindicaliştii din cadrul Complexului Energetic Turceni. Eugen Iovan, liderul Sindicatului „Energia” din cadrul complexului, spune că dacă cifrele ar fi reale ar însemna să se închidă complexul. „Domnul Pisc este preşedinte în altă parte, nu are treabă cu noi. Nici nu se poate pune problema acestui număr, 1.000 de disponibilizări, ar însemna să închidem complexul. CE Turceni are un program de restructurări care a fost dat peste cap de apariţia ordonanţei 36 însă în favoarea salariaţilor. Dacă vor fi 150 de disponibilizări este mult şi oricum vor fi dintre cei care se apropie de pensionare”, a precizat Eugen Iovan, liderul Sindicatului Energia. 

Potrivit lui Iovan, luni va avea loc o nouă întâlnire între sindicatele din complex şi administraţia CE Turceni pentru a fi informaţi cu privire la rezultatele întâlnirilor cu FMI dar şi criteriile de aplicare ale ordonanţei 116 ce prevede doi ani de venit minim de completare la care se adaugă plăţi compensatorii de 29.000 lei.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: