Testarea iniţială a elevilor nu a avut loc la şcoala din Băleşti

Elevii de la Şcoala Generală Ceauru, comuna Băleşti, au ratat testarea iniţială pentru că au rămas ore în şir fără curent electric. Testele nu au mai putut fi xeroxate, aşa că evaluările au fost amânate. Conducerea unităţii este foarte nemulţumită, declarând că în zonă întreruperile de curent sunt dese şi niciodată anunţate. Cei care aveau de susţinut testări sunt elevii de la V-VIII.

Directorul Şcolii Generale Ceauru este nemulţumit că în zonă se confruntă destul de des cu întreruperi neanunţate ale curentului electric. „Au întrerupt curentul fără să ne anunţe în prealabil. La Băleşti se întâmplă foarte des să se ia curentul. Acelaşi incident s-a petrecut şi azi (n.red. ieri), când trebuia să susţinem testările iniţiale. Noi aveam testele pregătite şi nu puteam să le xeroxăm. A dorit mai bine de trei ore până a revenit, iar acest lucru se întâmplă chiar şi de două ori pe săptămână. Problema este că niciodată nu suntem anunţaţi”, spune Cornel Şomâcu, directorul şcolii din localitate. Acesta mai precizează că toate acestea se întâmplă în ciuda faptului că în urmă cu doi sau trei ani reţeaua a fost schimbată în totalitate. Reprezentanţii CEZ au explicat faptul că problema a apărut din cauza copacilor din zonă care au atins liniile de tensiune. „În data de 27 septembrie 2011, începând cu ora 11.30, în localitatea Băleşti din judeţul Gorj a fost semnalată o întrerupere accidentală în alimentarea cu energie electrică, cauzată de vegetaţia din zonă, care a afectat instalaţiile de distribuţie a energiei electrice. Echipa CEZ Distribuţie a dispus şi toaletarea copacilor care intrau în contact direct cu linia electrică aeriană de joasă tensiune. Ca urmare, pentru a remedia incidentul şi pentru a realiza defrişarea copacilor, a fost necesară lipsa tensiunii în intervalul 11.30-<-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />15.15”, se arată într-un comunicat de presă trimis de CEZ Distribuţie redacţiei Pandurul.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: